Ostoiți la Ostrovit

Scris la 24 iulie 2014 in Povesti despre vin, Slider | 2 comentarii

A doua parte a excursiei enologice din week-end-ul trecut a continuat vizita la Ostrov.
Plecați sâmbătă la 10.oo de la Eduardo Miroglio Winery, am mers de-a lungul zonelor viticole ale Bulgariei (pe lânga Sliven, Yambol și Sungurlare), am trecut munții și am ajuns peste „gard” de Silistra, la Ostrovit (Domeniile Ostrov).
Aici, ne aştepta omul bun la toate, Andrei. Ghid turistic, istoric, administrator, şef de tavernă, dar cel mai simplu spus – omul de încredere, mereu amabil şi zâmbitor. Ne-a poftit la masă, pentru că aveam urechile lungite de foame dupa cei 320 de km, mai lungi decât toţi măgarii întâlniţi pe drumurile bulgăreşti.
După pupături de grup cu Oana B., gazda noastă grijulie, ne-am aşezat la masa unde ne aştepta o ciorbă de peşte, din care răsărea un cap mare de crăpoiacă în fiecare farfurie. Nu mă omor eu cu astfel de delicatesuri, dar comesenii mârâiau admirativ, ceea ce înțelesesem că e de bine. Eu am dat atacul la plachia de crap, care asezonată cu mamaliga aburindă şi vinul din pahar, am produs un morman de oase în farfurie. Mă uit mai atent la vin şi ce să văd? Noutate maximă pentru mine: Chardonnay 2013 NAIADA. Cu o etichetă bleu-albăstruie reprezentând o sirenă în valuri. Surpriză mare, iar curiozitatea și toată atenția s-a mutat spre vin, astfel încât am devenit hipoacuzic preț de jumătate de sticlă. Aromă plăcută, cu tipicitate, iz de caise și tușă de citrice. Uitasem de plachia picantă și-mi ațintisem ochii în micul basorelief al lui Dionis – prezent peste tot în tavernă, căutând cele mai potrivite cuvinte pentru a reda notele de degustare. Fiind nebaricat (cum îmi place mie), simți gustul vioi și proaspăt ce devine mai pregnant spre grapefruit, puțin ierbos, cu tonuri de ușoară onctuozitate, dar caracteristica generală fiind de vin prietenos, agreabil și cu un post gust destul de lung. Aproape de 7 papioane, iar chardonnay-ul Naiada va face parte din gama nouă de horeca a celor de la Ostrovit și urmează a fi lansată în scurt timp.
Am dat gata și plăcinta cu caise și ne-am îmbarcat în neobositul Opel Vivaro cei 8 adulți vizitatori și omniprezentul Andrei. Am vizitat crama de la Lipnița, viile, livezile de fructe (de unde n-am plecat fără câteva lădițe de piersici și caise), am dat ocol lacurilor Bugeac și Esechioi, ne-am închinat din mers la Mănăstirea Dervent și-am poposit câteva minute la noile vile în construcție de lângă vie. Ne-am așezat pe canapeaua semirotundă de piatră, privind în zare Dunărea, șlepurile și blocurile scorojite din Silistra. Aici am făcut cunoștință cu noile planuri ale Oanei: despre vinuri, enoturism, despre livezile de fructe, investiții și finalitatea lor. Am admirat locurile, toate încărcate de istorie străveche și munca plină de ambiție.
Spre seară, după ce-am lăsat bagajele la hotelul Dionis (lângă Lipnița), ne-am „scoborât” spre tavernă, unde ni s-a pregătit un mic festin pescăresc, dar și o repriză prelungită de karaoke. Aici, amicii nostri Monica și Bogdan C. au insistat pe un cabernet reserve 2011, eu fiind atent mai mult la ce și cum cânta un nene (ce nu era din grupul nostru) cu fizic robust și bărbuța tunsă scurt, la finalul primelor 3 melodii, eu exclamând în șoaptă către amicul Dan B.: aduce a voce bisericească!.. și întreaga masă a izbucnit în râs, eu fiind singurul care nu știam că e preot. M-am scuzat politicos motivând că sunt la a doua sticlă de chardonnay, dar am fost felicitat pentru finețea urechii muzicale.
Nu cunosc detalii despre cum s-a încheiat seara (!!), dar a doua zi, Andrei ne-a luat de proaspeți, dând cu noi o tură prin muzeul local și apoi o vizită ceva mai prelungită în  crama mică și laboratorul cramei. Aici am avut o nouă surpriză, pentru că gama Naiada continua cu o fetească neagră, dar și cu o crâmpoșie plăcută. N-am să insist cu ea, lăsându-vă pe voi să o descoperiți cât de curând.
Ziua ar fi fost perfectă, dacă cei duși la pescuit, Bogdan, copiii, Dan și Bibicu ar fi luat pe lângă undițe și momeli, ceva gută, plute și cârlige. Eu eram pregătit să-i întâmpin cu multe sticle de vin, cutii și bidoane pentru un prânz pescăresc. Eh,.. n-a fost să fie, pentru că nici aici, la Ostrov, peștii nu se lasă prinși wireless.
Am amânat petrecerea pescărească pentru data viitoare, luându-ne rămas bun de la un loc de poveste, oameni primitori și vinuri din ce în ce mai bune.
Cele două zile de excursie enologică se încheie cam apoteotic: în loc de prânz bio pescăresc cu pește prins de amatori, am luat bacul peste Dunăre și lepădându-mă (pentru scurt timp) de pește și vin, m-am clătit cu 3 mici și o bere neagră Ursus pe o terasă la Chiciu. Deh, se poate întâmpla oricui pe căldură.
Cu bine,
RaSto
helpful photo by Dan Barabaș

{lang: 'ro'}
Comenteaza

EMpatie

Scris la 19 iulie 2014 in Povesti despre vin | 2 comentarii

Cine se culcă odată cu găinile, o face și a doua oară…
Așa și eu cu Eduardo Miroglio (EM) Winery de lânga Elonovo, Bulgaria. Locul unde am fost pentru prima oară anul trecut mi-a transmis o stare de bine și m-am atașat tare mult de el. Deci, am ținut să împărtășesc ceea ce eu am trăit și scris aici anul trecut, organizând o excursie de familiști săptămâna trecută.
Cu ajutorul celor de la After School “Media 10”, am împrumutat un Opel Vivaro în care am încăput lejer 4 adulți, trei copii și Fify. Din Afumați urma să ni se altăture un alt echipaj destoinic de 4 iubitori de vinuri cu care ne-am întâlnit dincolo de Ruse și împreună am luat drumul spre cramă, dar nu fără emoții. Mai întâi, pentru că nu mai condusesem un troleibuz ca ăsta și pentru că mai jos de Veliko Tarnovo, deși depăşisem 2 baraje ce ne indicau ocolirea prin Gabrovo și Stara Zagora, ne-a oprit un echipaj de poliție, tare suparați pe noi. Eu le-am arătat harta care îmi arăta traseul de neabătut, iar ei îmi numărau câte infracțiuni comisesem. Mă ţineam tare şi insistam arătând cu harta într-o bulgară de Chitila cu termeni de acatiste negative, dar la scurt timp, Dan B. intervine impetuos și decisiv cu 20 de euro, explicându-i pe mutește că noi plecăm. S-au linistit, dar tot n-am putut merge pe drumul dorit, ajungând la amicul meu Lubomir cu o oră și jumatate întârziere și două ore de foame.
Odată ajunși și înmânându-i lui Lubo cadoul de revedere (o sticla de Colocviu la Atena), ne-am pus pe mâncat rapid celebra shopska și o ruladă de pui,  „doborând” câteva sticle de Sant’Ilia în mai multe variante (sauvignon, chardonnay, muscat și cabernet). Apoi, am „aruncat” copiii în frumoasa piscină, inițiind un concurs de bazine, iar Lubo ne-a condus într-un tur al cramei, după care am continuat cu o bălăceală, având frapierele pe buza piscinei și înconjuraţi de un peisaj aproape ireal. Doar norii au făcut să ne scoată din apă, urmând o furtună și o ploaie cu gheață cum rar am mai văzut.
În sala de degustare, am redescoperit unele vinuri, iar cei veniți pentru prima oară au făcut cunoştință cu vinul bio (viognier+traminer), cabernetul franc, melnik-ul și rozeul Soli. Am zărit acolo mai multe variante de rakia sau grappa, dar le-am lăsat la învechit (pentru anul următor).
La masa de seară, unde bucătarul restaurantului a făcut un demo de virtuozitate, am definitivat degustarea, eu insistând pe roze-ul care mi-a făcut cu ochiul. Foarte revigorant și vesel acest Soli roze. Plăcut, ușor, foarte potrivit la seri de povești de vacanță.
O seară cu de toate. Copii obosiți și cuminți, părinți iubitori de vin veseli și satisfăcuți după un drum lung, dar mai ales împliniți la propriu, dar și de noutăți despre un loc de poveste, vinuri agreabile și oameni primitori.
A doua zi, după o negociere asupra căror bagaje renunțăm în favoarea box-urilor cu vinuri preferate, am luat drumul munților și a Dunării.
E de mers acolo, măcar pentru 2-3 zile, pentru că aveți ce vedea și mai ales ce degusta, iar eu închei povestea EM winery de langă Elenovo, pentru că urma un nou drum și o nouă crama de vizitat a doua zi: Ostrovit.
Nazdrave și pe curând!
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Atelierele de miercuri

Scris la 17 iulie 2014 in Povesti despre vin | Un comentariu

De ceva vreme, în lumea vinului bucureștean a apărut un tandem. E vorba de un ciclu de evenimente care apar aproape lunar, cu scop declarat de a face cunoștință cu vinurile din lumea întreagă. Tandemul te plimbă prin tipuri și feluri de vin, prin diferite țări și ți se explică (uneori chiar de către producatori) povestea cramelor, a vinului, a etichetei și în tot timplul ăsta ți se servesc preparate în asociere cu fiecare vin. De obicei, miercurea.
Tandemul format din Vinul.ro și Vinimondo au avut o idee foarte bună, așa încât, la fiecare “atelier de vinuri” propus, întâlnești oameni cu adevarat pasionați de vinuri și destul de pretențioși cu gastronomia. Nici nu mai știu cate astfel de ediții au fost, dar mă pot număra printre fericiții participanți la trei dintre ele până acum. De fiecare dată, am reușit să-mi găsesc măcar două vinuri preferate (fie ele și roșii) din seturile de câte (minim) 6 în fiecare seara. Gastronomia de la Bonne Bouche sau Tasting Room by Ethic Wine, a reșit să se alăture mereu de noținua de “perfect match” cu vinuri propuse pentru studiu, atât la vinurile toscane, cât și la cele bordoleze sau napoletane (ultima dată).
Chiar miercurea asta am făcut cunoștință cu un Greco di Tufo foarte aproape de papilele mele. Se numește Novaserra 2011 și e produs de Mastroberardino, în apropiere de Napoli. În afară de Nino D’angelo cu melodia sa Senza giacca e cravatta, trebuie să recunosc faptul că stiam foarte puțin despre zonă, mai ales despre vinurile de acolo. Ei, uite așa am descoperit ca vinul ăsta care are un nas reținut, dar gasești ceva note de caise, pere și citrice. Atac aparent dulceag, aciditate ridicată, structură bună și mai ales mineralitate. Aici intervine partea gastronomică în mod covârșitor, unde creveții cu vin alb și tușa fină de usturoi a produs minuni.
Am pastrat din vin și l-am gasit lafel de bun și cu salmonul coulibiac. Adică, un foietaj cu somon, orez și spanac, ce reușea să dea și mai mare savoare vinului la care descopeream că e full body, dar și refreshing, chiar dacă l-as vedea mai potrivit pentru serile ceva mai racoroase pentru cele 13,5 % foarte bine integrate.
Am mai gustat și alte vinuri, dar cel descris mai su face parte din categoria: cu el nu dai greş.
Astfel de proiecte au nevoie de continuitate și de noi idei, pentru că oameni care să se bucure de un vinul bun începi să vezi din ce în ce mai mult, chiar dacă, aparent, întâlnindu-ne atât de des, pare că suntem în cerc închis.
Aștept cu nerăbdare următoarea călătorie în lumea vinului și a gastronomiei rafinate.
Până atunci,
Salute!
RaSto
foto by Marius Donici

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Home alone

Scris la 8 iulie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Mi-e rușine să vă spun la ce oră m-am trezit duminică!
Am trimis copiii la ștrand la Divertiland și-am rămas singur acasă. Mi-am făcut de lucru prin grădină, dar mai ales am cules caise din pomul vecinului Dan, tăindu-i doua crengi mari cu tot cu caise. Am mai adunat ultimele zece zmeurici coapte, am stropit curtea 3 minute și țuști.. în casă, că era prea cald.
De curând luasem câteva vinuri pentru test de la Wine Affair. Duminică îi venise rândul viognierului Les Jamelles 2013. Ca să nu-l beau pe mațul gol, mi-am pregătit ceva de brunch, adică 3 aripioare aruncate în wok, doi stropi de ulei, un sos asiatic ciudat … Teriyaky. Nu știu din ce-i făcut, că scrisul pe plic e prea de mic, așa că am turnat doar 3 stropi, apoi ceva chili, am pregătit babysalad și-am pus câteva boabe de fasole roșie dintr-o conservă ce zăcea prin casă.  Balsamico, un pic de ulei de măsline, parmegiano și gata… Mâncare de jmecheri, cu trei grisine sărate, să nu zică lumea că nu mănânc sănătos!
Trecem la lucruri serioase?
Bine răcit, viognierul s-a lăsat siluit în pahar și „transpira de frică”. Frumoasă culoarea, gălbui-verzui strălucitor, prin broboanele reci. Sigur, aș putea continua cu descrierea aromelor, a gustului teribil de vioi, revigorant și energizant, dar vă propun să ascultați și să urmăriți clipul de aici.
N-am băut eu prea multe vinuri din soiul ăsta, dar cred că începe să-mi cam placă. Aș mai completa la descrierea foarte bine făcută de Tom Cannavan, că vinul are o amăreală plăcută ce aduce puţin a pelin şi un post gust destul de lung, așa că  îi acord cu drag 7 papioane, iar finala masculină de la Wimbledon putea să înceapă fără griji. Aveam o complanie plăcută.
Odată definitivată ideea despre acest vin și lăudându-mă pentru talentul culinar (care se numește: Foame), până la revederea cu Djokovic și cu veteranul Federer, m-am dus să fac ordine prin cd-urile puse aiurea și ia uite ce-am găsit: numa’ bună pentru vara asta care a început așa târziu! Deja mi-e dor (din nou) de mare.
Enjoy!

RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Iahting în Insulele Sporade ( publicat in vinul.ro)

Scris la 7 iulie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

Pentru cine nu ştie, arhipelagul Sporade este în Grecia, în nord – vestul Mării Egee şi cuprinde insulele: Skiathos, Skopelos, Alonissos şi Skyros alături de alte câteva insule mai mici, nelocuite. Aici am ales împreună cu patru prieteni (iniţial cinci, dar unul a rămas în sufletele noastre drept sponsor), să petrecem o săptămână de navigaţie cu iahtul. Am ales un iaht mare cât toate zilele (pentru cunoscători Beneteau Oceanis 45 – an fabricaţie 2012), destinat unui echipaj de 8-10 persoane (nu cinci câţi am fost noi), dar am dorit pentru “băieţeasca” noastră un confort maxim. Mai trebuie să vă spun, că am avut şi un sponsor oficial, acesta fiind “Crama Oprişor”, care ne-a asigurat vinul pentru întreg sejurul. Adică, câte un bax din vinurile reprezentative, dintre care amintesc: Drăgaica Roşie, Rusalca Albă; Cabernet Sauvignon, Shyraz, Pinot Noir, Sauvignon Blanc, Chardonnay – din gama La Cetate; Sauvignon Blanc, Merlot, Feteasca Neagră, Rose – din gama Caloian şi încă câteva surprize. Aşa a început totul!

Drumul

Într-o zi ploioasă şi mohorâtă la început de iunie, de nu-ţi venea să dai nici amanta afară din casă, am spus start! Am plecat cu maşinile personale prin Bulgaria, pe la noul punct de frontieră Makaza. Şi credeţi că ne-a fost uşor? Nu, pentru că am încurcat drumul între Veliko Tarnovo şi Stara Zagora, am colindat vreo patru ore toţi munţii Bulgariei, apoi am trecut prin nişte oraşe bizare, unde părea că ne învârtim în cerc şi că nu vom mai ieşi niciodată de acolo. În fine, spre seară (plecaţi de la ora 8.00 dimineaţa), am intrat pe teritoriul Greciei şi am înaintat ceva mai repede. Ar fi fost şi mai bine dacă, grecii nu ar fi montat milioane de staţii de taxare pe autostradă! Părerea mea este, că ne-au taxat şi pentru bucăţile de drum fără autostradă. Unde mai pui că acolo erau cele mai scumpe taxe!

Acomodarea

A doua zi am luat iahtul în primire şi am acostat în primul port, pe insula Skiathos. Deci, iată-ne în sfârşit pe “barca”, cinci “feţi frumoşi”, dintre care doar doi se pricepeau la navigaţie, unul auzise că există aşa ceva, iar ceilalţi doi habar nu aveau pe ce lume sunt. Dar, ce contează asta! Important este că toată lumea care trecea prin fata iahtului, dădea mărunt din buze, apoi scoteau aparatul şi poc! Gen “faceţi poze cu maimuţa”, ne-au umplut de fotografii, de nu înţeleg nici până în ziua de astăzi adevăratul motiv. Era oare iahtul interesant, puntea de pe care nu lipseau niciodată paharele de vin şi sticlele de la Oprişor, ori eram noi băieţi frumoşi cum rar le-a fost dat englezoaicelor bătrâne şi urâte să vadă? Ce contează, noi ne-am simţit importanţi cu sau fără motiv!

Apoi, hai se ne băgăm la somn! Păi ce, eu am putut… Când barca se lăsă în jos, stomacul meu era lipit de tavan, când barca se înălţă pe val, stomacul meu cobora în abisul mării. Nu vreau să intru în amănunte, că poate serveşte cineva masa… dar, vă pot spune că la fel a decurs şi ziua următoare, din momentul în care nu am mai văzut ţărmul la orizont. Bine că această stare nu s-a perpetuat, în continuare rămânând numai plăcerile croazierei.

Navigaţia şi traiul pe iaht

Ce să-ţi doreşti mai mult în viaţă decât libertatea pe care ţi-o oferă iahtul? O blondă, ştiu! Dar, în afară de asta, te poţi bucura de adierea brizei, de plăcerea navigaţiei cu vele, care te face să te simţi precum valul mării, să devii parte din natura înconjurătoare. Să te bucuri de peisajul în continuă schimbare, de acostarea în golfurile insulelor pustii unde, după o baie, două şi o zi de plajă poţi servi cina la lumina lunii, fără să auzi decât clipocitul apei, sau strigătul pescăruşilor.

Acum, doresc să vă spun câteva cuvinte despre traiul pe iaht. Am crezut întotdeauna că iahtingul este destinat oamenilor bogaţi şi fără griji. Că, nu există nimic mai frumos decât să leneveşti pe iaht toată ziua, la soare cu paharul de şampanie în mână, să priveşti marea, să faci baie, să te simţi bine. Ce să zic, aşa este, dar cu câteva mici amendamente. Iahtul în general, oferă un spaţiu relativ mic, pentru numărul de persoane din echipaj, care trebuie să convieţuiască 24 ore din 24. Trebuie să faci curat, să găteşti, să speli vase, să bei şi să mănânci împreună cu ceilalţi. Trebuie să fie înţelegere, pentru că nu ai unde să pleci, trebuie stabilit un program zilnic, care să fie şi respectat. Deci, în concluzie eu cred că iahtul este locul omului inteligent şi ordonat, sociabil şi cooperant, nu bogat şi fără griji. Bineînţeles, eu nu fac parte din această categorie, dar măcar m-am străduit…

Masa

Am servit-o la bordul iahtului, mai puţin câteva mese de seară, când ajunşi în porturi mâncăm la vreo terasă, sau tavernă. În Grecia mâncarea la restaurant este ieftină, variată şi foarte bună. Am încercat de la fructe de mare gătite în toate felurile şi poziţiile, la berbec, capra cu lămâia în gură, sau “kokoretsi” (intestine de oaie umplute cu măruntaie, pregătite la rotisor, grătar). Vinul consumat a fost numai cel de la Oprişor, pe care-l aduceam în pungă, iar după ce am învăţat cuvântul “sabaniera” care înseamnă frapiera totul a decurs minunat! Dar, nimic din ce am mâncat pe terasele greceşti, nu s-a comparat cu una din cinele servite pe barca noastră, şi pregătită magistral de către un membru al echipajului.

Langusta merge numai cu Rusalca Albă

Aţi ghicit, este vorba despre languste prinse de noi într-o barcă de pescari grecească, gătite cu paste şi asociate după lungi încercări cu Rusalca Albă. Vă garantez că nimic nu se potriveşte mai bine! Langusta cu paste, gătită simplu fără multe arome şi gusturi, a excelat în asocierea cu Rusalca Albă, vin de mare angajament. Acesta cu aromele lui exotice de pepene galben, banane, mango, a adus parcă misterul, iar gustul fructat, puţin mineral şi foarte complex a scos în evidenţă prospeţimea şi savoarea langustei.

Furtuna

Am avut parte şi de aşa ceva! Eram ancoraţi pe o insulă nelocuită (Kyra Panagia) şi după o seară de excepţie petrecută într-un decor absolut de vis am hotărât că a doua zi dimineaţă este cazul să ne întoarcem în civilizaţie. Doream să ajungem pe insula învecinată Alonissos, care dealtfel era foarte aproape. În golful în care eram ancoraţi vremea nu era rea, şi a rămas aşa până am ieşit în larg. Acolo, în largul insulelor, ploaia bătea năprasnic, vântul şuiera atât de puternic încât nu ne puteam auzi, iar valurile ne făceau să ne simţim precum în montagnes russes. Pe deasupra mai era şi foarte frig, iar noi nu aveam haine groase. A fost o experienţă extraordinară, toţi ne-am comportat cu mult curaj, doar ca o simplă coincidenţă, când am acostat în port am observat că toţi purtăm chiloţi maro! Bine-nţeles că după primele două, trei pahare cu vin de la Oprişor, au început poveştile despre vitejiile fiecăruia dintre noi în toiul furtunii pe care sincer, nici nu ni le mai aminteam…

În loc de concluzie

Pentru mine a fost o experienţă deosebită, iar de când m-am întors nu am altceva în cap, decât să mă reîntorc pe iaht. Nu este mai scump decât la un hotel mediu, atât doar ca unul dintre voi trebuie să posede un permis de navigaţie. Deci, dacă vi se iveşte vreodată ocazia nu o irosiţi, pentru că o să trăiţi o experienţă unică, pe care nu o veţi regreta niciodată!

Bogdan

Filmul Evenimentelor

{lang: 'ro'}
Comenteaza
Pagina 1 din 5112345...102030...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori